Așadar, omule, oricine ai fi tu care îl judeci pe altul, nu te poți dezvinovăți, căci prin faptul că îl judeci pe altul te osândești singur, fiindcă tu, care îl judeci pe altul, faci aceleași lucruri.

Știm, într-adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârșesc astfel de lucruri este potrivită cu adevărul.

Și crezi tu, omule, care îi judeci pe cei ce săvârșesc astfel de lucruri și pe care le faci și tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?

Sau disprețuiești tu bogățiile bunătății, ale îngăduinței și ale îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?

Dar cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îți aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu,

care îi va răsplăti fiecăruia după faptele lui:

și anume le va da viața veșnică celor ce, prin stăruința în bine, caută slava, cinstea și nemurirea.

(Romani 2:1-7)