Isus chemă ucenici.

Pe când trecea pe lângă Marea Galileei, Isus a văzut doi frați: pe Simon, zis Petru și pe fratele său, Andrei, care aruncau o mreajă în mare, căci erau pescari.

El le-a zis: „Veniți după Mine, și vă voi face pescari de oameni!”

Îndată ei au lăsat mrejele și au mers după El.

De acolo a mers mai departe și a văzut alți doi frați: pe Iacov, fiul lui Zebedei și pe Ioan, fratele lui, care erau într-o corabie cu tatăl lor, Zebedei și își cârpeau mrejele. El i-a chemat.

Și îndată ei au lăsat corabia și pe tatăl lor și au mers după El.

(Matei 4:18-22)

Şi învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin!

(Matei 28:20)  

Isus învață poporul și-i tămăduiește pe bolnavi.

Isus străbătea toată Galileea, învățând norodul în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăției și tămăduind orice boală și orice neputință care erau în norod.

I s-a dus vestea în toată Siria și îi aduceau la El pe toți cei ce sufereau de felurite boli și chinuri – pe cei îndrăciți, pe cei lunatici și pe cei slăbănogi, și El îi vindeca.

După El au mers multe noroade din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea și de dincolo de Iordan.

(Matei 4:23-25)

Cuvântarea de pe munte. Fericirile.

Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte și după ce a șezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El.

Apoi a început să vorbească și să-i învețe astfel:

„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor!

Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați!

Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul!

Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați!

Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!

Ferice de cei cu inima curată, căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu!

Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu!

Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor!

Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră!

Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot așa i-au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.

(Matei 5:1-12)


Descoperă mai multe la Medicament pentru viață

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Avatarul lui Administrator

Published by